Hot News
Vaghit Alekperov, despre sancțiuni: Suntem cu toții pe liste
06/06
Sărbătoarea fotbalului în umbra politicului
07/06

Băncile private vor găsi cu greu cumpărători

Dacă Serviciul federal antimonopol (FAS) va interzice băncilor de stat să preia bănci de private, nu se vor găsi alţi cumpărători, crede şeful Sberbank, German Gref. Declaraţia este reacţie la o afirmaţie anterioară a directorului adjunct al FAS, Andrei Kaşevarov, potrivit căruia instituţia pe care o reprezintă analizează o astfel de măsură.

„Nu înţeleg cine le mai cumpără, în acest caz. De altfel, nici nu prea mai sunt, astăzi, bănci private. În general, nu înţeleg rostul acestor interdicţii”, a continuat Gref la o conferinţă de presă. În opinia lui, sistemul bancar este suficient de reglementat, iar vânzarea băncilor existente este eficientă pentru reducerea sectorului de stat în economie.

„Dacă VTB vrea să preia Vozrojdenie, să o cumpere, de ce să interzici? Şi aşa nu e prea mult oxigen pe platforma de business: noi interdicţii, noi restricţii, colo reglementări, dincolo alte reglementări”, a spus German Gref.

Pe de altă parte, el a subliniat că Sberbank nu intenţionează să cumpere bănci, nu vrea să construiască un nou monopol. „Nu vreau ca sub mandatul meu să se nască un nou monopol. Niciodată nu ne-am dorit să preluăm bănci”, a insistat Gref.

El a anunţat că nu şi-a propus să lucreze toată viaţa la Sberbank. „Am spus-o de multe ori că nu vreau să muncesc toată viaţa la Sberbank. Dar vreau să rămân până la sfârşitul zilelor clientul Sberbank”, a adăugat Gref.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939555