Cum functioneaza “Masina Zilei de Apoi”

Despre arma secreta a Rusiei, sistemul “Perimetr” sau “Mana mortii”, legende circula inca de pe vremea URSS-ului. Dupa decenii de spionaj, serviciile straine au reusit sa afle doar principiile generale de functionare a armei. Si de multe ori, adevarul este presarat cu multe neadevaruri. Cotidianul Komsomolskaia pravda scrie ce reprezinta acest sistem.

Denumirea “Mana mortii” a aparut inca din a doua jumatate a secolului trecut, cu ajutorul americanilor. In engleza, expresia Dead Hand poate fi traduse prin “Mana mortii”, dar si “Masina Zilei de Apoi”. Exista si o denumire oficiala rusa – Perimetr. Ceea ce, in limbaj militar, inseamna sistem de coordonare automata a unei riposte nucleare masive, creat in URSS in plin razboi rece.

El se activeaza numai cand presedintele lanseaza, apasand butonul rosu, fortele nucleare ale Rusiei ca raspuns la un atac atomic, cand rachetele inamicului au reusit sa scape de apararea aeriana, distrugand obiective strategice si paralizand intreaga tara. In acest caz, “Perimetr” intra in functiune automat, ca o arma a razbunarii.

Sistemul face inca parte din dotarea armatei ruse, e adevarat, sub o forma updatata, iar in “creierul” rachetelor au fost introduse din timp puncte vizate din SUA. Fostul sef al Statului major general al Trupelor strategica, general-locotenentul Viktor Esin, a

relatat un caz. Dupa ce a iesit la pensie, a continuat sa lucreze in aparatul Consiliului national de securitate si, la un moment dat, a ajuns in SUA in cadrul unei delegatii. “Ma plimb cu autobuzul prin San Francisco. Eram noi si americanii. Toti radeau, discutau. Trecem pe langa un far. Ma uit si spun: ‘Stiu farul asta’. Americanii nedumeriti: ‘Cum l-ati putea stii, din moment ce sunteti pentru prima data in San Francisco?’ Iar eu le raspund: ‘Ati uitat ca m-am ocupat de planificare nucleara? Farul asta al vostru este pentru noi o tinta. Langa el, in adancime, exista o surpare a scoartei. Daca acolo ajunge o racheta, jumatate din California va ajunge in Ocean’. Pana la destinatie nimeni nu a mai scos o vorba…”.