România-Rusia: Exemple remarcabile de cooperare, dar și eșecuri

„140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România: istorie și perspective” este tema Conferinței științifice internaționale care a avut loc recent la Centrul Rus de Știință și Cultură (CRSC) din București. La eveniment au luat parte istorici români și ruși. Au fost anunţate și rezultatele concursului pentru cel mai bun eseu pe tema «140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi România: istorie şi perspective», concurs organizat pentru tineri.

Natalia Mujennikova, director al CRSC și moderatorul conferinței, a ținut să precizeze că actuala conferință vine în avanpremiera jubileului a cărui data exactă cade în luna octombrie, când vor fi organizate alte evenimente aniversare – editarea unui album de fotografii și lansarea lui în cadrul Târgului de Carte ”Gaudeamus”. Albumul va fi scos cu sprijinul Ministerului Rus de Externe, al Fundației Europene „N.Titulescu” și al prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti. Tot atunci va fi lansată o culegere de poezii scrise de diplomați ruși, inclusiv șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, și de predecesorul lui în acestă funcție, Evgheni Primakov.

Istoricul Vasile Buga, director al Centrului de Studii Ruse și Sovietice și coorganizator al conferinței, a comunicat că, tot în octombrie, Centrul va găzdui un simpozion științific dedicat celei de a 140-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice dintre România și Rusia.

În cele din urmă, au fost prezentate expunerile și comunicările istoricilor din cele două țări: „Începuturile relaţiilor diplomatice dintre statul român independent şi Imperiul Rus” (prof. Radu Ștefan Vergatti), „Experienţa istorică a relaţiilor ruso-române: problema realizărilor şi a pierderilor” (Nikolai Ilievski), „Alianţa militară şi politică ruso-română” (Vladimir Zolotariov), „Сonsiderații despre vecinătatea româno-rusă” (prof. univ. dr. Universitatea Soderton-Stockholm Florin Rotaru), „Aspecte ale problemei Bucovinei în relaţiile româno-sovietice” (dr. Ion Constantin) și „Relaţiile româno-ruse sub zodia trecutului şi a geopoliticii secolului al XXI-lea” (dr. Constantin Corneanu).

După cum se vede chiar din titlurile comunicărilor, au fost abordate diferite aspecte ale relațiilor dintre cele două țări de-a lungul secolelor, începând cu primul acord politic încheiat între Principatul Moldova lui Ștefan cel Mare și Moscova, în anul 1480, și terminând cu Tratatul politic de bază semnat de România și Rusia în iulie 2003. Vorbitorii au subliniat un caracter oscilant al relațiilor bilaterale în timp: perioadele de apropiere, deschidere reciprocă și buna colaborare au fost înlocuite de ani de neîncredere și chiar de ostilitate. După cum a subliniat Nikolai Ilievski în expunerea sa: „De altfel, trebuie să recunoaștem că relațiile interstatale ruso-române nu au fost niciodată simple. În același timp, în momentele celei mai mari înțelegeri reciproce, au generat exemple remarcabile de cooperare benefică pentru ambele părți”.

Printre reperele evoluției pozitive, cercetătorii au evocat căsătoria dinastică dintre Elena zisa „Voloșanca”, fiica lui Ștefan cel Mare, și Ivan Cel Tânăr, fiul țarului Ivan al III-lea, potențial moștenitor al tronului, activitatea și misiunile spătarului Nicolae Milescu la curtea țarului Alexei Mihailovici, rolul Cantemireștilor în istoria și cultura Rusiei, planul Ekaterinei a II-a de a înființa statul „Dacia Mare”, contribuția generalului Pavel Kisselev la prima modernizare a Principatelor Dunărene, susținerea ferma de către Rusia a cauzei unirii celor două Principate într-un stat român, colaborarea celor două armate în războiul ruso-turc din 1877-1878, în primul război mondial și în etapa finală a celui de-al doilea război mondial…

În acest context, a fost consemnate cuvintele istoricului roman A. D.Xenopol cu privire la misiunea generalului Pavel Kisselev, șeful administrației militare ruse în 1829-1834: „Regulamentele Organice constituie un progres evident în raport cu starea haotică din perioada precedentă. Ele au fost în realitate primele constituții românești, care au introdus legi fixe și stabile, în locul unor decizii de moment și a dispoziției arbitrare. Mai mult, aceste Regulamente resping arbitrajul, înlocuindu-l cu norme concrete, introduc răspundere legală în locul iresponsabilității, pun accentul pentru prima oară în societatea românească pe ideea superiorității interesului public în raport cu cel individual, viața arbitrară de până atunci este substituită prin viața bazată pe lege.”

Pe de altă parte, printre factorii care de-a lungul anilor au umbrit și continuă să umbrească relațiile româno-ruse a fost problema Basarabiei și, mai târziu, chestiunea retrocedării Tezaurului românesc…

Rolului bisericii ortodoxe și factorului vecinătății în apropierea românilor și rușilor a dedicat comunicarea sa dr. Florin Rotaru. El a sublinait faptul că, în cauza unirii creștinătății, România, în virtutea moștenirii ei istorice ortodoxe și a spiritului ei pragmatic, ar putea servi ca un fel de punte între creștinii ruși și cei occidentali.

Făcând un fel de bilanț al discuțiilor, dr.Constantin Corneanu a spus: ”Relațiile româno-sovietice/ruse la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea au trecut prin momente de încordare și relaxare, de speranța și optimism, de încrâncenare și lipsă de dialog, de înțelegere, de respect. Viitorul acestor relații se bazează pe diplomație, chiar și publică, pe o corectă valorificare a potențialului economic al celor două state în relația bilaterală, pe asumarea greșelilor și a erorilor din trecutul istoric, de către ambele țări, precum și pe perspectiva principiilor dreptului internațional și a opțiunilor politico-strategice asumate de fiecare parte”.